Forumul pasionatilor de scufundari din Romania

Iata cateva poze din expeditia de la Isverna din 2005. Participanti: scubadiver.ro, nautilius, divefilm, Vali, Costi, Marcel si subsemnatul

Noiembrie 2005. Cand voi va duceati prin Izverna cu wet si single eu mergeam in picioare pe sub masa! Namaste!

Mai tine minte vreunul din voi cate grade avea apa?

PS: ce tineri erati :-)

eu am avut un post detaliat app de scufundarea asta in isverna
oricat l-am cautat, nu l-am gasit....o fi pe undeva
nu o butelie, pentru ca la sifonul galben am schimbat buteliile din cate imi aduc aminte
masca aia e haioasa dar nepractica....egalizare cu 2 maini asa cum s-a spus mai sus
doamne ce grasun eram....!!!

apa era parca 6-8 grade

In 2005, divingul de pe la noi era la inceput. Robert deschisese scoala de putin timp, xsport avea cateva elemente de echipament de vanzare. Nu aveam costume uscate, sisteme pt duble, de computere nici nu putea fi vorba. Cele mai avansate obiecte erau aparatul meu Sony P93A si costumul semiuscat al lui Marcel.

Pana in 2005 nu ma scufundasem deloc in Romania si tot cautam un club de pe la noi. Dupa cateva discutii pe mail cu Carpatica si inca 2 centre (nu-mi aduc aminte care) l-am gasit pe Robert, care mi-a inspirat nu numai incredere, dar si un sentiment ca ar putea fi ceva mai mult decat un simplu curs. Ceilalti au fost foarte reci si telegrafici in comunicare, iar eu cautam dive buddies, nu doar niste instructori. Deci, mi-am luat brevetul de advanced in vara lui 2005 si ma uitam cu jind la pozele de la Isverna de pe site-ul scubadiver.ro.

Accesul in pestera a fost si este destul de complicat. Pestera este administrata de GESS (grupul de explorari subacvatice si speologice), deci nu poate se poate intra chiar cand vrei. Dupa mai multe incercari, Robert si Ramiro au reusit o programare pentru inceputul lui noiembrie 2005. Eram eu, Ion, Robert, Vali, Costi, Marcel si Ramiro (suport de suprafata si sfatuitor principal). Trebuia sa vina si Emil, dar englezii fara dinti facusera coada la el la usa. Ramiro se scufundase in Isverna in anii ’70 in trening de silon.

Aici fac o paranteza pentru a raspunde posturilor de mai sus. Dragilor, este extrem de simplu sa emiti critici sau comentarii caustice de la inaltimea teoriei acumulate pana in 2009. Subliniez teoriei. Acum netul e plin de forumuri, de echipamente, tot felul de gadgeturi , proceduri de siguranta, filmulete cu “asa da” si “asa nu” etc. Va propun sa faceti un mic exercitiu de logica si sa va ganditi ca in 2005 (stiu ca pare recent, dar situatia echipamentelor si a cunostintelor era alta) nu prea aveam de niciunele. Cred ca nici Robert nu mai vazuse vreun computer pana atunci. Eu am facut cursul de advanced fara sa fi vazut vreo baliza si totul s-a desfasurat intr-un fel mult mai condensat decat acum. Deci “de ce snorkel”, “de ce fara duble”, “bine ca ati scapat” si alte comentarii similare, nu isi au rostul aici.


Revenind, avandu-l pe Ramiro cu noi, eram foarte increzatori. Am plecat joi seara spre locul cu pricina. Eu eram in masina cu Robert si am avut ceva peripetii: am ajuns pe un drum fara indicatoare, fara lumina, prin niste sate infricosatoare din partea tiganeasca a Olteniei. Bornele kilometrice erau blank, era noaptea tarziu, iar mobilele nu functionau. Pana la urma am regasit drumul si am ajuns la ora 12 noaptea la intrarea in pestera. Era cam ciudat, pt ca nu vedeam tipenie de om... atunci am realizat ca punctul de intalnire era in comuna Ponoarele cu vreo 10 km inapoi. Ne-am intors si ne-am intalnit cu ceilalti. Marcel era mult in urma si a ajuns mai tarziu gonind cu 180.

Gazda noastra era dom’ profesor de la scoala din Ponoarele, un tip foarte cult si civilizat. Locuiam la el in casa si aveam un fel de pensiune completa. Tot insista sa bem din tuica lui, care mie mi se parea o mizerie.

Vineri dimineata am plecat spre pestera unde ne-am intalnit cu cei de la GESS. A urmat un briefing. Am aflat ca cu putin timp inainte murisera doi speologi unguri in pestera. Unul dintre ei a calcat alaturi intr-una din galerii si si-a retezat artera femurala. Recunosc ca am inceput sa-mi fac griji. Ma gandeam ca am un copil acasa si poate am fost prea viteaz pt o asemenea aventura. Ramiro ne-a luat deoparte si ne-a mai linistit, mergand pe ideea ca daca suntem atenti, n-o sa patim nimic.

GESS avea o casuta la vreo 300 de metri de intrarea in pestera. O casa batraneasca care era si divecenter si loc de dormit/gatit/mancat. O chestie interesanta: furtunele compresorului ajungeau pana in pestera, printr-un sistem de tubulatura instalat de cei de la GESS. Deci puteam sa incarcam buteliile chiar la intrarea in primul sifon. Am inceput sa caram echipamentul inauntru, cu mare grija pt ca galeriile sunt stramte, podeaua este umeda si in orice moment te poti lovi la cap de vreun prag de piatra. Pestera e superba (vedeti pozele de mai sus). Din pacate, pe alocuri e vandalizata. Presupun ca asta s-a intamplat mai demult, cand nu era administrata de GESS. Acum pestera are usa de metal cu lacat.

Am ajuns la un mic lac care trebuia trecut intr-o barca pneumatica. Vali a cazut din barca in apa aia de 5-6 grade . Tin minte ca parca si Costi a cazut intr-una din zile. Dupa ce am trecut de lac, am ajuns la Sifonul Verde, punctul de echipare si intrare. Temperatura in pestera e constanta la 12 grade, dar umezeala e de neimaginat. Orice obiect devine fleasca in cateva minute. Am avut proasta inspiratie sa schimb bateriile aparatului. Bineinteles ca s-a umezit si n-a mai functionat in ziua aia. Marcel carase si monstrul ala de camera video + carcasa al lui Ramiro . Tot Ramiro ne-a mai dat o sursa de lumina de constructie sovietica, care avea alimentarea intr-o geanta de piele. Si-a facut treaba excelent cat ne-am echipat.
Am intrat in apa condusi de Mihai, custodele pesterii din partea GESS. Era foare rece, iar mie imi intra cate un firicel pe la cagula. Deci tot timpul aveam gatul si pieptul in apa de 5-6 grade. Am mers grupati catre Sifonul Galben, iar senzatia de frig a disparut pt ca privelistea te facea sa uiti sa respiri. Apa era atat de curata, incat practic nu se vedea. Aerul expirat se lipea de tavanul galeriei si semana cu mercurul. Intre sifoane sunt galerii inundate, clopote de aer, lacuri mai mici sau mai mari, galerii prin care curg rauri subterane, numai minunatii. Portiunile neinundate le-am parcus cu labele in mana si cu tot echipamentul in spate. Podeaua era inclinata, umeda si nu prea aveam puncte de sprijin pe pereti. La fiecare intrare in urmatorul lac, trebuia sa ne incaltam din nou. Foarte dificil, dar superb. Aceste locuri, fiind dupa primul sifon erau neatinse. Stalactite, stalagmite, coloane, gropi sapate de cate o picatura de apa in milioane de ani. Pe bune, uitai sa respiri de cat de frumos era. Lumina lanternelor facea mii de reflexii in peretii de calcar.
Nu mai tin minte daca am intrat si a doua oara vineri sau daca ne-am intors. Oricum, in Sifonul Galben mai aveam un rand de butelii

Am lasat echipamentele in pestera si am iesit pe la 7 seara. Intrasem pe la 1. Ramiro ne-a asteptat cu ceai fierbinte si picaturi pt urechi

A doua zi am intrat din nou si am ajuns pana in Sifonul Negru. Din cate tin eu minte, adancimea maxima a fost de 40 de metri, dar Vali zice a a fost mai mica. Am vazut niste pereti acoperiti de falduri de piatra care nu pot fi descrisi in cuvinte. La scufundarea asta au mai participat vreo 3 indivizi din alt grup de diveri. La un moment dat, Robert s-a dus dupa unul dintre ei, care dadea semne de narcoza si se indepartase de grup

Sambata seara am iesit un pic prin Comuna Ponoarele, unde am cumparat de la barul local o sticla de Ballantines care probabil statea in raft de 3 generatii. A fost un moment gen “Desperado” cand barmanul m-a intrebat cat doresc si i-am raspuns ca vreau toata sticla. Localnicii s-au intors de la mesele lor si se uitau la noi destul de aspru.

Duminica, am intrat din nou in pestera, ca sa luam echipamentele. Le-am incarcat in masini si am plecat spre casa.


Eram mai tineri... eu si Ion mai slabi, Vali mai plin, Robert si Costi neschimbati, Marcel avea tot parul negru, dar sincer nu m-am simtit niciodata in pericol. Si cel mai important e ca, dupa ce am iesit de acolo cu sentimentul ca “am invins”, intre noi s-a creat o legatura deosebita. Chiar daca ne vedem mai rar sau mai des, intre noi 6 s-a sudat ceva.

A fost unul dintre cele mai grele si intense momente de efort fizic din viata mea, dar a meritat fiecare secunda....

VALI wrote:eu am avut un post detaliat app de scufundarea asta in isverna

uite-l aici viewtopic.php?f=4&t=13&st=0&sk=t&sd=a&start=15

Respect mare pentru ceea ce ati realizat! Inteleg foarte bine ce spui mai ales la sfirsit, partea cu legatura dintre voi. Si am priceput conditiile din 2005 in ceea ce priveste scufundarile.
Voi ati fost niste exploratori de fapt acolo. Extraordinara realizare.
Sa imi fie iertate unele comentarii...da' cu snorkelu' nu m-am putut abtine

Snorkelul poate fi folosit si ca instrument de salvare in momentul in care se face CPR, asa ca prezenta lui in componenta echipamentului este justificata.

Probabil colegii nu au depasit inca nivelul owd si asa se explica probabil si aciditatea lor.

plus ca am explicat mai sus despre lacuri subterane, clopote de aer etc

gibonule, cand ti-am citi postul, parca am retrait expeditia aia....mama mama ce frumos....

Iar eu in 2006 (abia luasem OWD), dupa ce am vazut pozele pe iPOD-ul lui Sorin, am dat fuga la ORL-ista sa rezolve ce mai era de rezolvat pentru a prinde tura din acel an "late-fall". Din pacate nu s-a mai putut organiza . Astept cu nerabdare urmatoarea expeditie. Cu snorkel si cu Jack

da, tot traseul a durat aproximativ 3 ore sifonul verde, galben, negru si ..retur. perioada in care nimeni nu a simtit oboseala, totul a mers perfect iar senzatia .... inca nu poate fi egalata!
sifonul negru era prelucrat asemeni unei galerii de metrou si o inclinatie de aproximativ 40 - 45 grade.
amintiri placute, mai ales carat camera din mana in mana pe traseu sau ...chinul lui Marcel de a carat geanta cu echipament iar sub apa...camera
a fost ceva unic. echipament simplu ( regulator coltri, vesta coltri... ) fara comunicatii cu cei de la suprafatza...fara sa stii daca este zi sau noapte. iar cazarea ... exemplara.
sunt multe de povestit.