Omul din Atlantis există!
Posted: Tue Oct 27, 2009 1:51 am
Stephane Mifsud, un francez fără complexe, a aruncat mănuşa Doamnei cu Coasa, dar asta nu este totul. Faptul că şi-a riscat viaţa pentru o performanţă incredibilă, nu este deloc un lucru nou, dar ceea ce a reuşit galul este o sfidare la adresa ştiinţei şi tehnicii. Efectiv, datele pe care le au la dispoziţie oamenii de ştiintă spun că organismul uman nu poate rezista atâta timp fără oxigen.
11 min 35 sec
Adică, 11'35". Este ceea ce se putea citi pe cronometrul electronic atunci când Mifsud, aproape fără cunoştinţă, a făcut un semn imperceptibil celui care îl asista, semn că nu mai rezistă şi că are nevoie de aer. Până la el nimeni nu rezistase mai mult de 10 minute, şi asta în condiţiile în care un scafandru îşi poate conserva aerul din plămâni timp de patru până la cinci minute, în timp ce un om normal abia dacă rezistă două minute! Medicul care l-a asistat în timpul probei, dar care i-a fost alături în întreaga perioadă în care s-a antrenat, a explicat misterul aceste performanţe pe care nici măcar el, cadru universitar, nu şi-o poate explica. "Da, ştiinţa spune că după 7 sau 8 minute încep leziunile cerebrale, dar tot eu am învăţat la şcoală că medicina nu este o ştiinţă exactă", sunt cuvintele doctorului internist.
Pastele, secretul succesului
Iată meniul şi programul zilnic ale acestui adevărat om-amfibie: timp de şase luni a mâncat numai paste fierte în apă şi salate naturale necondimentate, adică exact la limita supravieţuirii fizice. A dat jos tot ceea ce însemna grăsime, iar exerciţiile de yoga l-au ajutat să aibă un moral de fier. În plus, timp de patru luni nici nu a atins piscina, tocmai în ideea de a feri organismul de orice urmă de fobie care ar putea exista în subconştient. Pe urmă, deşi arăta ca un schelet ambulant, a jucat tenis de câmp până la extenuare, a parcurs sute de kilometri de jogging şi două mii pe bicicletă. Totul, pentru îmbunătăţirea respiraţiei şi dezvoltarea elasticităţii plămânilor. Evident, în momentul în care îşi introducea capul sub apă, avea dreptul la o singură inspiraţie. Care trebuia dusă până la limita extremă...
Piscină, doar două luni
În ultimele 60 de zile a început să înoate în piscină, fără a se pregăti în vreun fel. Doar la sfârşitul zilei făcea antrenament specific: de 15 ori cate 5 minute sub apă cu pauză de exact 30 de secunde între exerciţii. Lunea trecută, a fost examenul final. După 45 de minute de încălzire a intrat în piscină, făcând patru tentative de câte 8 minute şi 30 de secunde fără să se mişte şi fără să respire, în timp ce ritmul cardiac numără exact 18 bătăi ale inimii pe minut. La ora locală 15h03, Mifsud îşi umflă plămânii cu 11 litri de aer, de două ori mai mult decât un om normal, iar sub combinezonul de protecţie pe care-l poartă deformarea diafragmei este vizibilă. Deodată, un geamăt comparabil cu al unui om care se sufocă şi, brusc, capul sub apă.
Autohipnoză
Nimeni nu mai suflă, toţi privesc către piscină dar, după 7 minute şi 10 secunde, tentativa eşuează. "În acel moment am vrut să renunţ", spune el, iar imensa decepţie care se citeşte pe faţa lui nu lasă loc niciunui dubiu. Ratare! Dar, după cinci minute în care a stat întins cu ochii închişi, Stephane spune că doreşte să mai încerce o dată! Iată ce povesteşte chiar eroul acestor rânduri, dar este greu să ne imaginăm aceste lucruri doar citind nişte cuvinte. "Primele patru minute sunt ca un somn, e un fel de autohipnoză iar eu sunt bun la această practică. Totul este să ştii cum să te trezeşti. Nu trebuie să fie brutal... Acela este momentul în care organismul cere, pentru prima oară, oxigen.
Începutul Golgotei
"Minutele următoare înseamnă suferinţă... Corpul intră într-o nouă fază, cea de luptă, tentaţia de a lăsa bulele preţioase să iasă afară este din ce în ce mai mare până la a deveni insuportabilă, încep să plâng, dar o fac mental, mă gândesc la mama şi îmi spun că sunt lucruri infinit mai dure în viaţă... Muşchii încep să se contracte, acidul lactic este omniprezent şi întregul corp mă doare. Ajung la 9 minute şi 30 de secunde şi, după felul în care antrenorul m-a strâns de mână am înţeles că sunt aproape de recordul germanului Tom Sietas... Totul devine o eternitate, mi se pare că plutesc, iar capul îmi este fierbinte. Nu mai ştiu ce se petrece cu mine, dar un zgomot de aplauze fierbinţi îmi spun că am reuşit!!! Doamne, sunt un rebut. Acum, trebuie să fac semn că mă opresc, să-mi scot masca şi să spun, în engleză, către arbitri, un italian şi un croat, "I am ok!". Dar, sunt oare OK? Acum, trezirea la viaţă este lucrul cel mai greu, pur şi simplu organismul nu mă mai ascultă. Dar, am reuşit!"
Un alt francez, recordmanul lumii la proba de scufundare submarină prin folosirea braţelor şi a nimic altceva, Guillaume Nery, povesteşte finalul. "Am coborât 133 de metri sub apă şi mi se părea că sunt în Infern. Dar, cred că performanţa lui Stephane este mai mare decât a mea! Sincer, mi-a fost teamă pentru viaţa lui! Oamenii vor mereu să-şi depăşească posibilităţile, dar sunt convins că o limită există!"
Articol publicat de Octavian METONI
Sursa: http://www.prosport.ro/alte-sporturi/al ... ta-4528216
http://video.google.com/videosearch?cli ... CBQQqwQwAA#
11 min 35 sec
Adică, 11'35". Este ceea ce se putea citi pe cronometrul electronic atunci când Mifsud, aproape fără cunoştinţă, a făcut un semn imperceptibil celui care îl asista, semn că nu mai rezistă şi că are nevoie de aer. Până la el nimeni nu rezistase mai mult de 10 minute, şi asta în condiţiile în care un scafandru îşi poate conserva aerul din plămâni timp de patru până la cinci minute, în timp ce un om normal abia dacă rezistă două minute! Medicul care l-a asistat în timpul probei, dar care i-a fost alături în întreaga perioadă în care s-a antrenat, a explicat misterul aceste performanţe pe care nici măcar el, cadru universitar, nu şi-o poate explica. "Da, ştiinţa spune că după 7 sau 8 minute încep leziunile cerebrale, dar tot eu am învăţat la şcoală că medicina nu este o ştiinţă exactă", sunt cuvintele doctorului internist.
Pastele, secretul succesului
Iată meniul şi programul zilnic ale acestui adevărat om-amfibie: timp de şase luni a mâncat numai paste fierte în apă şi salate naturale necondimentate, adică exact la limita supravieţuirii fizice. A dat jos tot ceea ce însemna grăsime, iar exerciţiile de yoga l-au ajutat să aibă un moral de fier. În plus, timp de patru luni nici nu a atins piscina, tocmai în ideea de a feri organismul de orice urmă de fobie care ar putea exista în subconştient. Pe urmă, deşi arăta ca un schelet ambulant, a jucat tenis de câmp până la extenuare, a parcurs sute de kilometri de jogging şi două mii pe bicicletă. Totul, pentru îmbunătăţirea respiraţiei şi dezvoltarea elasticităţii plămânilor. Evident, în momentul în care îşi introducea capul sub apă, avea dreptul la o singură inspiraţie. Care trebuia dusă până la limita extremă...
Piscină, doar două luni
În ultimele 60 de zile a început să înoate în piscină, fără a se pregăti în vreun fel. Doar la sfârşitul zilei făcea antrenament specific: de 15 ori cate 5 minute sub apă cu pauză de exact 30 de secunde între exerciţii. Lunea trecută, a fost examenul final. După 45 de minute de încălzire a intrat în piscină, făcând patru tentative de câte 8 minute şi 30 de secunde fără să se mişte şi fără să respire, în timp ce ritmul cardiac numără exact 18 bătăi ale inimii pe minut. La ora locală 15h03, Mifsud îşi umflă plămânii cu 11 litri de aer, de două ori mai mult decât un om normal, iar sub combinezonul de protecţie pe care-l poartă deformarea diafragmei este vizibilă. Deodată, un geamăt comparabil cu al unui om care se sufocă şi, brusc, capul sub apă.
Autohipnoză
Nimeni nu mai suflă, toţi privesc către piscină dar, după 7 minute şi 10 secunde, tentativa eşuează. "În acel moment am vrut să renunţ", spune el, iar imensa decepţie care se citeşte pe faţa lui nu lasă loc niciunui dubiu. Ratare! Dar, după cinci minute în care a stat întins cu ochii închişi, Stephane spune că doreşte să mai încerce o dată! Iată ce povesteşte chiar eroul acestor rânduri, dar este greu să ne imaginăm aceste lucruri doar citind nişte cuvinte. "Primele patru minute sunt ca un somn, e un fel de autohipnoză iar eu sunt bun la această practică. Totul este să ştii cum să te trezeşti. Nu trebuie să fie brutal... Acela este momentul în care organismul cere, pentru prima oară, oxigen.
Începutul Golgotei
"Minutele următoare înseamnă suferinţă... Corpul intră într-o nouă fază, cea de luptă, tentaţia de a lăsa bulele preţioase să iasă afară este din ce în ce mai mare până la a deveni insuportabilă, încep să plâng, dar o fac mental, mă gândesc la mama şi îmi spun că sunt lucruri infinit mai dure în viaţă... Muşchii încep să se contracte, acidul lactic este omniprezent şi întregul corp mă doare. Ajung la 9 minute şi 30 de secunde şi, după felul în care antrenorul m-a strâns de mână am înţeles că sunt aproape de recordul germanului Tom Sietas... Totul devine o eternitate, mi se pare că plutesc, iar capul îmi este fierbinte. Nu mai ştiu ce se petrece cu mine, dar un zgomot de aplauze fierbinţi îmi spun că am reuşit!!! Doamne, sunt un rebut. Acum, trebuie să fac semn că mă opresc, să-mi scot masca şi să spun, în engleză, către arbitri, un italian şi un croat, "I am ok!". Dar, sunt oare OK? Acum, trezirea la viaţă este lucrul cel mai greu, pur şi simplu organismul nu mă mai ascultă. Dar, am reuşit!"
Un alt francez, recordmanul lumii la proba de scufundare submarină prin folosirea braţelor şi a nimic altceva, Guillaume Nery, povesteşte finalul. "Am coborât 133 de metri sub apă şi mi se părea că sunt în Infern. Dar, cred că performanţa lui Stephane este mai mare decât a mea! Sincer, mi-a fost teamă pentru viaţa lui! Oamenii vor mereu să-şi depăşească posibilităţile, dar sunt convins că o limită există!"
Articol publicat de Octavian METONI
Sursa: http://www.prosport.ro/alte-sporturi/al ... ta-4528216
http://video.google.com/videosearch?cli ... CBQQqwQwAA#
sunt cazurile de oameni "inecati" in ape foarte reci care sunt recuperati dupa zeci de minute de nerespirat si isi revin 100% 
